RAPORT DE ACTIVITATE ANUL 2021
2021, an marcat şi el de pandemia de coronavirus a adus cu el un război în Ucraina. În ambele cazuri, Asociaţia Om Bun a fost aproape de cei care au avut nevoie. Am continuat să sprijinim unităţile spitalicesţi cu donaţii pentru a combate pandemia de coronavirus şi am fost aproape de ucrainienii care au avut nevoie de ajutor. Printre toate acestea, ne-am continuat proiectele, ceea ce a făcut ca trendul de creştere să fie susţinut.
Raportul anului 2021 al Asociației Om Bun cuprinde proiectele și activitățile pe care le-am desfășurat, realizările pe care le-am avut, voluntarii şi partenerii care au contribuit la realizarea lor și multe altele.
Cel mai mult suntem recunoscători pentru toţi partenerii pe care i-am avut în 2021, instituţii publice, societăţi comerciale, şcoli, persoane fizice şi juridice, care ne-au sprijinit în proiectele noastre!
De la an la an, ne consacrăm numele de binefăcători pentru ieşeni, punem umărul la dezvoltarea comunităţilor locale şi creştem ca şi entitate.
Preşedinte
Burlacu Mihaela
Scopul Asociaţiei Om Bun este desfăşurarea de activităţi care să contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale din judeţul Iaşi prin realizarea obiectivelor asumate de către Asociaţia Om Bun:
- îmbunătăţirea serviciilor sociale, a servicilor medicale şi a serviciilor publice de ocupare
- organizarea, desfăşurarea şi finalizarea de programe/cursuri de formare profesională a adulţilor, în conformitate cu actele normative în vigoare privind reglementarea acestei materii
- desfăşurarea de activităţi umanitare şi de întrajutorare care să îmbunătăţească condiţiile de trai ale categoriilor de persoane defavorizate sau nevoiaşe, indiferent de vârstă, aflate sau nu în îngrijirea instituţiilor de ocrotire socială
- implicarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil în activităţi cu caracter social şi/sau activităţi economice, facilitând accesul acestora la resursele şi serviciile comunităţii
- facilitarea accesului la educaţie prin formare profesională şi integrarea pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile
- Protejarea patrimoniului cultural, promovarea tradiţiilor şi a moştenirii culturale prin evenimente şi acţiuni naţionale şi internaţionale, inclusiv reabilitarea şi modernizare unor monumente istorice
- Creşterea gradului de conştientizare în rândul cetăţenilor din România şi nu numai cu privire la riscurile dezastrelor naturale
- orice alte obiective considerate necesare de către membrii Consiliului Director
Scopul nostru s-a concretizat în cursul anului 2021 prin următoarele activităţi:
- Am câştigat cel mai amplu proiect de până acum, cu finanţare din fonduri norvegiene, „IMPACT JUST – Îmbunătățirea Mecanismelor și Politicilor Actuale privind Condițiile și Tratamentul persoanelor private de libertateʺ, cod PN5005. Contractul cu Fondul Român de Dezvoltare Socială, în calitate de operator de program, a fost semnat în data de 11.2021, în parteneriat cu Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi. Obiectivul general al proiectului se bazează pe consolidarea capacității instituționale din sistemul judiciar, îmbunătățirea proceselor instituționale și eficientizării implementării standardelor Consiliului Europei cu privire la Drepturile Omului la nivelul Penitenciarului Iaşi, cu efect multiplicator la nivelului instituțiilor de tip penitenciar din România. Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 827.855 Euro oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare Locală.
- Am continuat implementarea proiectului cu finanţare transfrontalieră, 2SOFT/4.2/85, în parteneriat cu ISU Chişinău.
- Până la finalul anului 2021 am organizat cursuri de prim ajutor în cinci comune din judeţul Iaşi şi în cinci localităţi din Republica Moldova, în total cu peste 1000 de copii şi 150 de adulţi. Am organizat o sesiune comună de instruire cu cei mai buni specialişti din domeniul prevenirii dezastrelor naturale.
- Am câştigat proiectul Gîrceni, Eu decid! în parteneriat cu Primăria Comunei Gîrceni şi Asociaţia Pro Roma, finanţat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare Locală.
- Am organizat a treia editie a balului Oamenilor buni, cu participarea a peste 100 de persoane
- Am finalizat implementarea proiectului cu finanţare de la Comisia Europeană, Shaping Fair Cities, în care 300 de copii din 6 şcoli din judeţul Iaşi au învăţat despre concepul de dezvoltare durabilă
- Am finalizat implementarea proiectului Erasmus, în colaborare cu un partener din Polonia, Make me shine, bazat pe schimb de experienţă între entităţile dintre cele două ţări
- Am donat peste 50.000 măşti pentru şcolile din judeţul Iaşi şi pentru instituţiile publice aflate în prima linie cu pandemia de coronavirus
- Am lansat proiectul Cartea, prietenul meu loial, prima ediţie
- Am pus la dispoziţia persoanelor din grupurile vulnerabile, şi în acest an, ajutor juridic specializat
- Am organizat a treia ediţie a Şcolii de Vară de la Ţibăneşti, unde au participat peste 40 de copii
- Am lansat proiectul “Să fim, din nou, copiii de altădată”, finanţat din fondurile Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport, care a inclus şi o acţiune de ecologizare
- Am oferit ghiozdănele dotate full option pentru 268 de copii din comuna Ţibana, de la Şcoala generală cu clasele I-IV şi 10 au ajuns la Ţibăneşti.
- Am oferit consultaţii gratuite de oftalomologie pentru copiii care provin din familii cu bugete mici
Acreditări
- Ne-am acreditat în Registrul de transparenţă al Uniunii Europene
- Am devenit furnizor de servicii de informare, consiliere şi mediere pe piaţa muncii
Financiar:
- Am înregistrat venituri totale din venituri din activ. fără scop patrimonial cu o valoare de 275.172 lei
- Am avut 7 angajaţi şi 5 voluntari
- Nu am înregistrat datorii la bugetul de stat
Munca noastră continuă!
Mai mulţi, mai puternici pentru binele comunităţii noastre!